TIMPANI – Un fungicid cu mod de acţiune complex

aprilie 19 2019

Timpani este un fungicid complex, bazat pe combinaţia a două substanţe active – clorotalonil şi tebuconazol – ce are drept ţintă septorioza dar şi celelalte boli foliare la grâu şi orz, asigurând o eficienţă sporită în combaterea acestora.

Principalele beneficii:

Mod de acţiune complex acţiune multiplă, curativă şi protecţie de lungă durată.

Prin combinarea celor două substanţe active: clorotalonil – cu acţiune de contact şi tebuconazol – cu acţiune sistemică, s-a urmărit controlarea bolilor foliare, în toate fazele de dezvoltare, cu eficacitate maximă şi risc minim.

Clorotalonilul, fiind o substanţă activă cu acţiune de contact, împiedică germinarea ascosporilor şi picnidiosporilor oprind astfel proliferarea bolii.

Ţinând cont de acest lucru şi de ciclul de dezvoltare al septoriozei, clorotalonilul trebuie aplicat în perioada pregerminativă a sporilor de Septoria.

Partenerul său, tebuconazolul, asigură curativitatea de contact şi sistemică. Acesta combate cu succes atât ruginile, septoria, cât şi făinarea conferind fungicidului Timpani putere de protecţie îndelungată.

 

Combaterea Septoriozei (S. tritici, S. nodorum ) – una dintre cele mai distrugatoare boli

Timpani este un fungicid special creat pentru a controla septorioza şi pentru a proteja timp îndelungat cultura împotriva bolilor foliare. Septorioza este o boală foarte prezentă în culturile de cereale, ce poate aduce pierderi de la 10% la 60% din producţie.

 

Timpani – alternativă importantă pentru managementul rezistenţei

Una dintre regulile de bază ale strategiei antirezistenţă este acea de a utiliza fungicide cu mod de acţiune diferit asupra patogenilor.

Astfel, prin modul său complex de acţiune, Timpani este un important mijloc de luptă impotriva aparitiei rezistenţei.

 

 Formulare de calitate:  gata pentru utilizare şi uşor de amestecat cu alte substanţe.

Timpani se pretează  foarte bine la utilizarea în amestec cu alte fungicide cu acţiune diferită. Utilizat în amestec cu fungicidele strobilurine (Tazer) se va obţine, pe lângă o combatere foarte bună a complexului de boli, şi efectul de verde care duce la un spor însemnat de producţie, atât cantitativ cât şi calitativ.

 

Utilizare

La grâu, tratamentul se va aplica preventiv sau imediat ce apar primele simptome ale bolii iar cultura este în faza de dezvoltare de la primul internod şi până la începutul înfloritului (BBCH 31- 61). Se pot aplica maxim 2 tratamente pe un ha de cultură într-un sezon de vegetaţie.

Tratamentele se vor aplica la interval de 14-28 de zile în funcţie de condiţiile de vreme şi de presiunea bolilor. Cantitatea de soluţie (produs + apă) recomandată a se utiliza pe un ha este cuprinsă între 200 – 400 litri.

La orz se vor aplica 1-2 tratamente în perioada în care plantele de cultură sunt în faza de dezvoltare de la primul internod până la sfârşitul formării înflorescenţei (BBCH 31-59), la interval de 12-21 zile între tratamente, depinzând de condiţiile de vreme şi presiune a bolilor.

Doza de aplicare este de 2 L /ha.