Un erbicid total, concentrat, cu o formulare unică, superioară și o eficacitate foarte bună asupra unui număr mare de buruieni.

Mai concentrat – Mai eficient – Mai usor de utilizat

Clinic Xtreme 540 SL are în compoziția sa 540 g/l glifosat acid.

AVANTAJE

  • Tehnologia avansata DOUBLE-SALT: Un amestec echilibrat intre sare de izopropilamina si sare de potasiu, potentat de unul dintre cei mai buni adjuvanti disponibili in momentul de fata, care asigura o absorbtie mai rapida si o eficacitate crescuta in conditii dificile.
  • Eficacitate îmbunătățită: Rezultatele testărilor ne arată că produsul Clinic Xtreme are o acțiune rapidă cu o eficacitate foarte bună, depășind produsele de referință din piață.
  • Foarte concentrat: Cu o concentrație mai mare de 50% de glifosat per litru, Clinic Xtreme prezintă avantajul unor cheltuieli reduse în ceea ce privește ambalajele și transportul.
  • Nu face spumă: Tehnologia avansată înglobată în Clinic Xtreme prezintă avantajul menținerii spumei la cel mai mic nivel posibil.
  • Dimensiune optimă a picăturilor: Tehnologia DOUBLE-SALT din produsul Clinic Xtreme asigură o distribuție uniformă a produsului în soluția rezultată și de asemenea reduce la minim driftul ce poate surveni.

 

Recomandări de utilizare

Produsul Clinic Xtreme 540 SL este omologat pentru combaterea buruienilor din culturile  în dozele următoare:

Cultură

Doza maximă
sau concentrația
produsului

Căi ferate

2,67 l/ha

Miriști

2,67 l/ha

Măr, păr, prun, vișin

2,0 l/ha.

Pajiști, terenuri verzi, peluze, zone de agrement și terenuri de sport

2,67 l/ha

Pepiniere forestiere și culturi forestiere

2,0 l/ha

Pepiniere plante decorative (plante lemnoase de foioase și conifere, ale căror răsaduri sunt mai vechi de doi ani)

3,0 l/ha

Pomi nuciferi (nuc, alun)

2,0 l/ha

Terenuri cultivate după însămânțare sau plantare și înainte de răsărirea plantei de cultură

2,0 l/ha

Terenuri cultivate înainte de însămânțare sau plantarea plantelor de cultură

2,67 l/ha

Terenuri necultivate

2,67 l/ha

Terenuri neutilizate pentru agricultură (curți de depozitare, terenuri industriale, margini de drumuri, drumuri, căi pietonale, trotuare, pavaje)

2,0 l/ha

Viță de vie

2,0 l/ha.

Proprietăţi fizico-chimice

Clinic Xtreme 540 SL se prezintă sub formă de lichid limpede, omogen, mobil, de culoare galbenă, ce conţine 540 g/l glifosat acid din sare de izopropilamină.

Clinic Xtreme 540 SL este un erbicid total  ce controlează  toate speciile de buruieni anuale şi perene inainte de insamantare sau plantare.

Mod de acţiune

Clinic Xtreme 540 SL este un erbicid total cu acţiune sistemică. Absorbţia se face prin frunze şi produsul este translocat în toate organele plantei, inclusiv rădăcini, stoloni, rizomi.

Produsul nu se acumuleaza în sol ci este descompus de microorganismele din sol.

 Atenție:

Produsul fitosanitar nu trebuie folosit în parcuri și grădini publice, pe terenuri sportive, recreative, ale școlilor, grădinițelor, creșelor și unităților de asistență medicală.

Momentul aplicării

Erbicidul Clinic Xtreme 540 SL, fiind un erbicid neselectiv, se aplică postemergent, în vegetatie, când buruienile anuale sunt răsărite în proporţie de peste 70% şi sunt în stadiul de dezvoltare ( frunza de cel putin 5 cm în cazul buruienilor monocotiledonate și 2 frunze adevărate expandate în cazul buruienilor dicotiledonate ).

Buruienile dicotiledonate perene sunt mult mai sensibile la aplicarea tratamentului cu Clinic Xtreme 540 SL dacă acestea sunt în creștere activă sau aproape de înflorire .

După aplicarea tratamentului trebuie să treacă o perioadă de minimum 6 ore (preferabil 24 de ore) fără precipitaţii sau irigaţii.

Primele simptome (îngălbenire şi înroşire) apar după 5-7 zile, iar după 14-17 zile frunzele şi lăstarii se necrozează. Efectul maxim (uscarea totală a plantei) se înregistrează după 20-25 de zile de tratament.  

În sol, erbicidul se biodegradează într-un timp foarte scurt, ceea ce determină lipsa efectului remanent pentru culturile postmergătoare.

 

Stabilirea dozei optime la hectar se face în functie de spectrul şi dominanţa buruienilor, talia buruienilor, condiţiile climatice existente înainte şi după tratament.

La temperaturi şi umiditate relativă a aerului mai ridicate, efectul de combatere este mai rapid, spre deosebire de condiţiile de secetă şi umiditate scăzute, când efectul asupra buruienilor este mai redus.

În situaţii de secetă şi prezenţă a buruienilor în stadii avansate de dezvoltare, erbicidul se aplică asociat cu adjuvant (în condiţii normale, doza se poate reduce cu max. 25%).

  • Se recomandă eliminarea la tratament a drifturilor pentru culturile sensibile învecinate.

Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate anuale, acestea trebuie să aibă cca. 5 cm sau 2 frunze adevărate bine dezvoltate.

  • Aplicare pe mirişti: după recoltare, se eliberează terenul de resturi vegetale, iar când buruienile au ajuns la înălţimea de 15 – 25 cm se va aplica tratamentul cu Clinic Xtreme 540 SL.

Produsul este preluat prin părțile verzi ale plantelor (frunze, lăstari verzi și scoarță nelemnoasă) și apoi se deplasează în întreaga plantă și ajunge în părțile ei subterane (rădăcini, stoloni, etc.)

Primele simptome ale acționării produsului (îngălbenire și ofilire) sunt vizibile la 7-10 zile după tratament. Moartea completă a plantelor are loc după aproximativ 3 săptămâni.

Rotația culturilor

Pe câmpul pe care a fost utilizat produsul se pot cultiva orice plante. Tratamentele culturilor, însămânțarea sau plantarea pot fi începute atunci când au apărut simptome ale acțiunii produsului asupra buruienilor combătute (îngălbenire și ofilire), dar nu mai devreme de 5-7 zile.

Pregătirea soluţiei

  • Norma de apă: 100-300 l/ha;
  • Se va umple rezervorul pe jumătate cu apă, apoi se adaugă cantitatea necesara de Clinic Xtreme 540 SL și se completează cu diferența de apă necesară până la umplerea rezervorului.

Nu amestecaţi, păstraţi sau aplicaţi produsul în containere galvanizate sau din oţel.

Nu lăsaţi soluţia în rezervor pentru o perioadă lungă de timp şi asiguraţi-vă că rezervorul este prevăzut cu agitator.

Tehnica de aplicare

Produsul Clinic Xtreme 540 SL se poate aplica cu orice echipament terestru, ţinându-se cont de cantitatea de soluţie/doză pe unitatea de suprafaţă.

Când aplicarea se face cu pulverizatoare hidraulice conventionale mașinile trebuie să fie capabile să aplice cu exactitate 100-400 L/ ha, într-un interval de presiune de 1,5-2,5 bari folosind  duze de 80 sau 110 grade. Pentru aplicarea pre-recoltare a culturilor, este esențial să se utilizeze un pulverizator al cărui braț poate fi ridicat la înălțimea corectă.

Pentru utilizări specifice, volumele de soluție recomandate sunt de 100-150 l/ha, prin selectarea duzelor hidraulice de volum redus, și reglare a presiunii de aplicare și a vitezei de deplasare a tractorului.

Presiunea trebuie să fie legată de viteza de deplasare a tractorului , volumul dorit de apă și de tipul de duză.

  • Se va evita driftul deoarece fiind un erbicid total culturile invecinate pot fi distruse.

RESTRICTII : Trebuie sa treaca minim 6 ore de la aplicarea tratamentului fără să plouă.

  • Nu se va aplica tratamentul pe buruieni îmbătrânite sau când creșterea este afectată de secetă, temperatura ridicată, buruienile sunt acoperite de praf, inundate sau îngheț la aplicare sau imediat după aplicare , altfel eficacitatea poate fi foarte redusă .
  • Nu se va aplica tratamentul în condiții de vânt pentru a evita driftul pe culturile / plantele adiacente zonei de tratat.