MANA CARTOFULUI: DE LA „PROGRAMUL DE FUNGICIDE”

LA PROTECȚIA INTEGRATĂ ÎN CINCI STRATURI

Genetică rezistentă, biostimulare, inducerea biologică a apărării, fungicide și decizie asistată

Assoc. Prof. dr. Gheorghe Boțoman

AgroProspect SRL • Universitatea Transilvania din Brașov • Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS), București

Controlul modern al manei cartofului nu mai poate fi construit exclusiv ca o succesiune de tratamente fungicide. Direcția europeană este o protecție „în straturi”: soiul aduce rezistența de bază, biostimulatorul menține planta robustă, un elicitor biologic adaugă un mecanism diferit de apărare, fungicidele omologate asigură controlul direct al patogenului, iar prognoza și monitorizarea decid când și cât trebuie intervenit.

Recent, la invitația Nufarm, am participat în Olanda la o prezentare privind noile concepte de protecție integrată a cartofului împotriva manei, inclusiv la o vizită în câmpurile demonstrative din mediul academic Wageningen. Revenirea în Olanda a avut pentru mine o semnificație profesională deosebită: cu peste 30 de ani în urmă, am desfășurat timp de un an activitate științifică la Wageningen și la stațiunea de ameliorare CEBECO de lângă Lelystad, în domeniul ameliorării și protecției culturii cartofului. Această reîntâlnire a creat o legătură firească între experiența mea de cercetare de atunci și actualele strategii bazate pe rezistență genetică, biostimulare, soluții biologice și utilizarea rațională a fungicidelor.

De ce trebuie schimbată logica protecției?

Phytophthora infestans rămâne unul dintre cei mai agresivi patogeni ai cartofului. În culturile sensibile și în perioadele cu vreme favorabilă infecției, epidemia poate evolua foarte rapid. În același timp, agricultura europeană se confruntă cu reducerea numărului de substanțe active, cu apariția rezistenței la unele moduri de acțiune și cu necesitatea reducerii presiunii chimice. Soluția realistă nu este abandonarea fungicidelor, ci folosirea lor într-un sistem în care genetica și biologia preiau o parte din presiunea de protecție. 

Acesta a fost și mesajul central al conceptului prezentat recent în Olanda: trecerea de la «biological transition» la «biological addition». Cu alte cuvinte, biologicele nu sunt introduse automat pentru a înlocui chimia, ci pentru a o completa, prin mecanisme diferite și prin creșterea rezilienței sistemului de cultură.

1.Soiul – prima și cea mai ieftină barieră

Rezistența genetică la mană trebuie să devină punctul de pornire al programului. Un soi cu rezistență foliară ridicată încetinește instalarea și dezvoltarea epidemiei și oferă fermierului o marjă de siguranță mai mare decât un soi foarte sensibil. Cercetarea de la Wageningen arată însă că rezistența bazată pe o singură genă poate fi depășită prin adaptarea populației de P. infestans; de aceea, ameliorarea urmărește combinarea mai multor gene de rezistență și integrarea lor într-un program IPM.

  1. Biostimulatorii – planta trebuie să rămână fiziologic „în picioare”

Al doilea strat este biostimularea. În această categorie există mai multe produse și soluții, cu compoziții și mecanisme complementare, care pot fi integrate într-o strategie modernă de protecție a cartofului. Schema prezentată în acest articol nu urmărește să limiteze componenta de biostimulare la un singur produs, ci oferă un exemplu concret dintre soluțiile prezentate de Nufarm la evenimentul din Olanda la care am participat. Xsilem Plus conține oligozaharide de chitosan (COS) 9%, CaO 11%, acid orto-silicic și microelemente (Zn, Mn, Fe). În conceptul prezentat, produsul nu este considerat fungicid anti-Phytophthora, ci suport fiziologic: calciul contribuie la stabilizarea pectinelor, chitosanul la consolidarea peretelui celular și la răspunsul de apărare, iar siliciul la lignificare și robustețea țesuturilor. Efectul urmărit este o plantă mai tolerantă la stres și capabilă să valorifice mai bine întregul program de protecție.

  1. Componenta biologică – inducerea mecanismelor naturale de apărare

Și pentru această a treia componentă există mai multe produse și soluții biologice care pot fi integrate în programele de protecție. În schema descrisă în articol este prezentat, ca exemplu, unul dintre produsele Nufarm prezentate în Olanda, bazat pe substanța activă cerevisane 10,6%, provenită din extractul peretelui celular al drojdiei Saccharomyces cerevisiae, tulpina LAS117. Mecanismul este preventiv: planta recunoaște semnale biologice și își activează propriile mecanisme de apărare. Este, așadar, un mod de acțiune diferit de fungicidele care țintesc direct oomycetul.

Prezentarea tehnică indică o formulare bazată pe microorganism neviu, compatibilitate în amestec cu produse cuprice și fungicide sistemice și posibilitatea introducerii într-un program integrat. Pentru România, această componentă trebuie discutată la nivel de concept și substanță activă; utilizarea practică este condiționată de autorizarea corespunzătoare. Substanța activă cerevisane este omologată în Germania și se află în curs de omologare și în România. Pentru respectarea normelor europene aplicabile în această etapă a procesului de autorizare, denumirea comercială a produsului nu poate fi încă menționată.

  1. Fungicidele clasice: mai puține „automatisme”, mai mult management al rezistenței

Fungicidele omologate rămân esențiale, mai ales în anii cu presiune epidemică ridicată. Diferența este că ele trebuie poziționate preventiv, în funcție de risc, și folosite cu o disciplină strictă de management al rezistenței: alternarea sau combinarea modurilor de acțiune compatibile, respectarea numărului maxim de aplicări și evitarea expunerii repetate a populației de P. infestans la aceeași grupă FRAC.

Pentru înțelegerea fermierilor – ce înseamnă FRAC? FRAC este abrevierea de la Fungicide Resistance Action Committee (Comitetul de Acțiune pentru Rezistența la Fungicide). Sistemul FRAC grupează fungicidele după modul lor de acțiune și atribuie coduri grupelor respective. Alternarea sau combinarea, conform etichetei și recomandărilor tehnice, a produselor din grupe FRAC diferite reduce presiunea de selecție asupra populației patogenului și contribuie la întârzierea apariției rezistenței. Codul FRAC nu exprimă „puterea” produsului, ci mecanismul său de acțiune și este un instrument practic pentru construirea unui program anti-rezistență.

  1. DSS și monitorizarea – componenta care le leagă pe toate

Un program integrat nu poate fi fix. Prognoza meteo, modelele de avertizare, monitorizarea culturii, apariția focarelor și informația despre populațiile locale ale patogenului trebuie să determine momentul tratamentului. Pe un soi rezistent și la presiune redusă, programul poate fi mai puțin intens; pe un soi sensibil, în perioade cu umiditate persistentă și risc ridicat, protecția fungicidă trebuie consolidată. DSS-ul este instrumentul care transformă celelalte patru componente dintr-o listă de produse într-o strategie.

Ce se schimbă pentru fermier?

Întrebarea nu mai este doar «cu ce fungicid tratez?», ci «cât de vulnerabil este soiul, cât de stresată este planta, care este presiunea de infecție și ce strat al protecției trebuie întărit acum?». Această schimbare de logică poate deveni una dintre cele mai importante evoluții în protecția cartofului din următorii ani. Nu presupune renunțarea la chimie, ci folosirea ei mai inteligentă, alături de genetică, fiziologie și biologie.

Concluzie

Strategia viitorului pentru mana cartofului este una hibridă. Soiul rezistent reduce vulnerabilitatea inițială; biostimulatorii susțin reziliența fiziologică; soluțiile biologice pot activa mecanisme complementare de apărare; fungicidele omologate asigură controlul direct; iar DSS-ul stabilește momentul intervenției. În acest articol, Xsilem Plus și soluția pe bază de cerevisane sunt exemple Nufarm pentru componentele 2 și 3, nu singurele produse posibile din aceste categorii. Următorul pas pentru România trebuie să fie validarea în experiențe BPE/GEP (Bune Practici Experimentale) a unor asemenea combinații, pe soiuri cu niveluri diferite de rezistență și în condițiile pedoclimatice specifice principalelor bazine de cultură a cartofului. Conceptul de protecție integrată prezentat pentru cartof poate fi extins, prin adaptarea componentelor la biologia patogenului și la particularitățile culturii, și la alte plante vulnerabile la boli de tip mană produse de oomicete, în principal din ordinul Peronosporales. Exemplul cel mai evident este vița-de-vie, la care mana produsă de Plasmopara viticola poate fi abordată prin aceeași logică: rezistență genetică, susținerea robusteții plantei, soluții biologice, fungicide utilizate rațional și monitorizarea riscului.

Surse recomandate

  • Nufarm – Biologicals & Potatoes: From Transition to Addition, prezentare tehnică, Olanda.
  • Nufarm – Xsilem Plus, prezentare tehnică.
  • Wageningen University & Research – proiectele DuRPh și Bioimpuls privind rezistența durabilă la Phytophthora infestans.
  • Agrico – Next Generation varieties: portofoliu de soiuri cu rezistență naturală ridicată la mana cartofului.
  • EuroPotato – fișa varietală Sarpo Mira.
  • FRAC – recomandări de management al rezistenței la fungicidele anti-oomicete.